Victoria Stelei din meciul cu Maccabi Haifa, din grupele Europa League, a atras atenția jurnaliștilor străini care și-au amintit de măreția clubului roș-albastru din urmă cu mai bine de două decenii.
Într-un editorial postat pe site-ul goal.com, jurnalistul Keir Radnedge a analizat evoluția Stelei în ultimii 25 de ani, de la momentul câștigării Cupei Campionilor și până în prezent, precum și modul în care se prezintă întreg fotbalul românesc. „Steaua a ajuns chiar să câștige finala Cupei Campionilor în 1986 învingând Barcelona la penalty-uri, iar apoi a mai jucat o finală, în 1989, contra celor de la Milan, meci pe care l-a pierdut cu 0-4. Astăzi, dacă Steaua vrea să mai ajungă în finală are nevoie de intervenția lui Michel Platini (președintele UEFA) care ar trebui să folosească regula fair-play-ului financiar și să excludă din competiție toate cluburile gigantice ale Europei”, își începe Radnedge materialul.
„Dar în Estul Europei, și în special în România, fotbalul a reprezentat o forță socială recunoscută ca atare. Istoria recentă a fotbalului românesc este o povestă tristă într-adevăr, fapt demonstrat și de ultimele erupții violente ale unui fan la meciul Stelei. România a fost una dintre cele 4 echipe naționale europene care au participat la ediția inaugurală a Cupei Mondiale din Uruguay, 1930. Atât de mare a fost entuziasmul în acest caz încât Regele Carol s-a oferit să plătească jucătorilor care au participat la World Cup salariile pe care ar fi trebuit să le primească de la cluburi pe perioada turneului.
Era postbelică și apariția comunismului a reprezentat un mix de decizii bune și mai puțin inspirate. Una dintre aceste decizii a fost aceea de a subordona sportul și activitățile sportive unor altor instituții ale statului decât cele sportive. Astfel, au apărut celebrele cluburi ‘patronate’ de Poliție și Armată, fapt întâlnit de altfel în toate statele din spatele ‘Cortinei de Fier’. Cluburile subordonate Armatei erau cele mai importante. Jucătorii nu era plătiți pentru că erau jucători, ci pentru că aveau diferite slujbe și funcții în cadrul instituției.
Serviciul militar era obligatoriu, cel puțin doi ani de armată erau obligatorii, astfel că orice tânăr de perspectivă asculta de ordinele Armatei și își părăsea orașul natal pentru a activa la cel mai important club al Armatei, cum ar fi Honved, Steaua, Legia sau orice alt astfel de club.
Sportul reprezenta singurul pașaport către lumea liberă pentru aceste țări din Europa de Est, iar România este un exemplu perfect din acest punct de vedere. În România puterea a fost împărțită între două mari cluburi: Dinamo – clubul Securității și Steaua – clubul Armatei, care la înființare s-a numit chiar CCA (Clubul Central al Armatei). Foarte puține cluburi au încercat să le facă concurență și, evident, și mai puține au reușit.
Spre exemplu, după ce tânărul Gheorghe Hagi a surprins întreg fotbalul românesc prin talentul său devoalat la Sportul Studențesc, la mijlocul anilor ’80 Sportul a fost uimită să-și vadă jucătorul transferat la Steaua fără ca vreun oficial al acestui club să știe sau să fie informat despre mutare. Când conducerea Sportului a cerut o sumă în contul transferului lui Hagi, Steaua a răspuns politicos că ar fi mai bine să uite că jucătorul a fost vreodată al lor.
Aceștia au fost anii de maxim succes ai fotbalului românesc. Steaua era jucăria perfectă a celebrului regim al lui Ceaușescu. Steaua era clubul favorit al lui Nicolae, iar la mijlocul anilor ’70 acesta a construit un adevărat complex sportiv. Urmarea firească a fost că Steaua a dominat sportul românesc indiferent de disciplină, la handbal, hochei, baschet, volei și bineînțeles fotbal.
În 1986 Steaua a devenit prima echipă din România și doar a doua din Europa de Est care a ajuns în finala Cupei Campionilor. În 1966, Partizan Belgrad din Fosta Iugoslavie ajunsese în finala cu Real Madrid, meci pe care l-a pierdut. Steaua s-a descurcat mai bine. În ciuda tuturor așteptărilor, românii au învins pe Barcelona la penalty-uri. Apoi, în fiecare an Steaua a câștigat campionatul și cupa în România și s-a întors în finala Cupei Campionilor în 1989. Dar de această dată șansa nu a mai fost de parte lor, regimul politic începea să se schimbe, iar acum cei mai buni jucători ai țării începeau să aleagă și alte echipe care le ofereau contracte mai bune. Steaua a pierdut cu 0-4 meciul cu Milan și lucrurile puteau să stea și mai rău. Mai târziu în acel an a venit Revoluția Română și odată cu ea toate dificultățile ce rezultă din încercarea adaptării la o nouă lume.
Eroii Stelei, precum și ceilalți jucători talentați ai României și-au pus la un loc calitățile și priceperea creând echipa naționalei a României ce a participat la World Cup 1994 unde România a ajuns până în sferturi.
Prețul libertății politice a fost reprezentat de o implozie a fotbalului intern. Suportul din partea statului a dispărut peste noapte și prea multe cluburi au ajuns să fie conduse de oameni ale căror interese au legătură cu orice altceva decât cu sportul. Orice tânăr cu cea mai mică fărâmă de talent a fost vândut în secunda doi cluburilor din Vest, iar calitatea jocului în campionatul intern s-a prăbușit.
De mult sunt uitate zilele de glorie ale clubului…pierdute undeva în spatele ‘Cortinei de Fier’. Exemplul cel mai bun: Steaua nu a trecut încă de faza grupelor în UEFA Champions League”, încheie editorialistul de la goal.com
sursa foto-casetă: goal.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER